Like pentru a sti totul despre Juniori

4462 Vizualizari

10 Feb, 2014 at 1:02 PM

Și-a cerut scuze pentru că a venit NEPREGĂTITĂ la examen. Profesorul i-a răspuns după 20 de ani!

Poveste


Atunci când avea 15 ani, Marion Dowling a susținut un examen la matematică, dar s-a prezentat nepregătită. Fata a simțit nevoia să-și ceară scuze profesorului, pentru situația creată și i-a transmis următorul mesaj.



„Îmi cer scuze din toată inima că lucrarea mea a ajuns în mâinile dumneavoastră pentru a fi notată. Evident, nu este nimic în ea pentru a primi o notă. Am fost forţată să susţin acest examen, împotriva voinței mele, și au existat multe discuţii în contradictoriu între mine și doamna Asker, profesoara mea de matematică. Eu nu am o minte matematică”, a scris Marion. Fata a căzut examenul, dar marea surpriză a venit după 20 de ani, atunci când profesorul respectiv, care în prezent locuiește în Thailanda, i-a răspuns pe Twitter.
Este minunat că te-am găsit. Cred că a fost incorect să (a) păstrez scrisoarea și (b) să te contactez – dar eu sunt o persoană “politically incorrect”! Vino să ne vizitezi. Mi-ar plăcea să te cunosc”, i-a transmis profesorul.

Top
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>